|
|
Capitolele 7 si 8
Lacrima izvoraste dintr-o dezamagire , aluneca pe visele spulberate si se opreste la baza sperantei , strabatand un intreg drum infinit.Vine , continua si apoi pleaca . Este plina de dezamagire , dezamagire ce se risipeste dea lungul drumului . Pluteste intr-un continuu cerc si ne alina suferinta , ne limpezeste gandurile si ne lumineaza la momentul potrivit. Este raza noastra de lumina atunci cand picam intr-un abis negru si mohorat. Curge si ne invaluie pielea , lasa o urma de putere, iar apoi dispare . Se risipeste in aer si este chemata inapoi in bolta infinitului .
Un gand, o speranta, o lacrima, o dezamagire si totul dispare, pierzandu-se in zare. Un sentiment de nostalgie ne inclesteaza sufletul, rananidu-ne incetul cu incetul pana cadem prada ispitei, de unde doar persoanele iubite ne pot elibera. Dar cand te indepartezi de tot si toate, atunci ce mai faci? Ce mai faci cand observi ca i-ai dat la o parte pe cei ce iti voiau doar binele, iar tu nu ai facut decat sa pui capat unor sentimente ce nu pot fi descrise in cuvinte? Nu faci decat sa te adancesti in suferinta, sa iti ineci amarul in alcoolul infect si in pilulele jegoase. Cand puterea de a trece peste tot se evapora, te paraseste, simti ca nu mai ai rost pe aceasta lume, decizi sa iti curmi viata cu obiectul acela ascutit numit lama. Ti-o plimbi pe piele, iar dintr-un moment intr-altul astepti sa te navaleasca amintirile astfel incat sa ai curajul sa-ti strapungi pielea, iar intr-un final venele, sangele tasnind afara, respiratia devenindu-ti neregulata. Te chinui cateva minute, iar apoi vezi negru in fata ochilor, la sfarsit ajungand doar un simplu om, a carui amintire se va pierde in cateva zile. Vei sfarsi ca o simpla persoana care nu a avut curajul sa tina piept vietii, care a ales calea lasului si care nu si-a indeplinit niciun vis pentru care moartea lui sa fie demna. Vei sfarsi ca fiind un nimeni.
Ma trezesc brusc, tipand. Ma uit in jur si vad peretii albi, podeaua de culoarea florilor de cires si obiectele de mobilier ce se aflau in incapere. Imi indrept privirea spre geam si realizez ca este dupa-amiaza. In fata patului se afla o oglinda mare pe care o privesc timp de cateva secunde. Vad un chip palid, cu suvitele brunete lipite de obrajii ce au capatat o nuanta rozalie, cu ochii rosii din care lacrimile incepeau sa evadeze, rand pe rand. Nu pot crede ca aceea sunt eu. Sunt toata transpirata, hainele imi sunt ude, asternuturile sunt mai mult pe jos decat in pat, iar pernele sprijinite de pereti. Doamne, ce am facut?! Un sentiment de frica imi cuprinde tot corpul, fiorii ma trec pe sira spinarii de parca cineva ar zgaria tabla cu unghiile. Reactionez fara sa gandesc. Iau cearceaful, trag de el ca o disperata, sfasiindu-l, speriând-o pe Tori. Doar trag de el, trag intruna, nu ma opresc, nu gandesc rational in momentul asta, sunt captata doar de bucata de material pe care o tin in maini. Incep sa plang, sa urlu, sa trag mai tare. Trag cu mainile, cu picioarele, la un moment dat si cu dintii. Lacrimile imi invadeaza chipul, imi aluneca pe obrajii fierbinti, apoi pe gat, in cele din urma spulberandu-se in momentul in care fac contact cu cearceaful. Intr-un final arunc materialul facut bucati intr-un colt al camerei. Imi strang genunchii la piept, sprijinindu-mi capul de ei. Ce se intampla cu mine? De ce reactionez asa?
Simt doua brate ce se incolacesc in jurul meu strangandu-ma din ce in ce mai tare. Stiu ca e ea, ii simt parfumul dulceag ce imi imbata narile. Cata forta poate avea fata asta? Isi sprijina barbia de capul meu soptindu-mi un “Nu e nimic, descarca-te”. Fata asta citeste si gandurile acum? Ii simt buzele catifelate ce se preseaza de fruntea mea, pret de cateva secunde. Imi mangaie crestetul capului slabind putin imbratisarea. Oare, chiar ii pasa de mine? E imposibil. O cunosc doar de cateva ore, iar ea se comporta astfel cu mine, mai ales dupa ce am avut o cadere nervoasa provocata de acel cosmar stupid? Nu, sigur ma minte.
Dupa ce imi spun acea ultima propozitie in minte, ma smucesc din imbratisarea ei, ea picand jos din pat, pe parchetul ce a trasnit sub oasele ei. Ma ridic din pat avansand cativa pasi spre usa. Imi inclestez degetele, strang, strang puternic, unghiile infigandu-mi-se in carne, in final sangele tasnind afara. Imi ridic pumnul la nivelul usii, iar apoi o lovesc cu toata forta de care dispuneam in acel moment. Un zgomot puternic rasuna in intreaga camera. Scot un scancet usor si observ locul impactului. Degetele imi tremura, iar sangele se prelinge pe usa, totul derulandu-se incet in mintea mea, astfel lichidului rosiatic lundu-i cateva minute bune sa faca contact cu podeaua. Stau cateva momente nemiscata mutandu-mi privirea cand la degete, cand la balta de sange ce se formase in dreptul meu. Mintea imi e orbita de furie, fapt pentru care reactionez intr-un asemenea hal. Nu mi s-a mai intamplat de mult timp asta. Daca stau bine si ma gandesc, nici acel cosmar stupefiant nu l-am mai avut de cateva luni bune. Cand credeam ca totul ia sfarsit, iata ca reincepe.
Perlele cristaline evadeaza din nou, dar de data asta nu sunt incarcate cu pofta nebuna de a distruge ceva, asa cum erau mai inainte. De data asta sunt lacrimi pline de durere, de regrete, lacrimi pe care nu le-am mai simtit de multa vreme. Cu ultima farama de putere imi indrept privirea spre Tori, care statea lipita de perete, pe fata ei citindu-se mila. Ma indrept spre ea cu pasi lenti, si observ ca si ea face pasi spre mine. Iar se deruleaza totul atat de incet incat simt ca o iau razna. Acum stam fata in fata. O privesc in ochii ei ciocolatii, dar fac un gest necugetat si imi ridic mana la ea. Nu face nicio miscare. Sta ca o stana de piatra parca asteptandu-si sentinta. De ce nu se apara? De ce nu imi trage o plama, pe care, fie vorba intre noi, o merit? De ce?
Imi atinge mana, usor, iar apoi mi-o coordoneaza astfel incat sa stea pe langa corp.Genunchii imi tremura, simt cum picioarele imi cedeaza, dar nu imi mut privirea. Inca ma uit in ochii ei patrunzatori incercand sa gasesc un motiv pentru care nu ma ia la o serie de palme. Nu pot citi nimic altceva in afara de compasiune. Oare, stie prin ce trec?
Gata! Pana aici a fost. Nu am de gand sa o pierd si pe ea, asa cum s-a intamplat cu toate persoanele care au patruns in viata mea incercand sa ma ajute. Nu pot face asta. Nu vreau, nu imi doresc. Nu am de gand sa trec prin asta inca o data. Mi-a ajuns. Am de gand sa vorbesc cu ea, sa ii spun tot, nu stiu de ce, dar chiar am incredere in aceasta fiinta minunata careia ii datorez toate scuzele si multumirile din lume. Insa exact cand sunt pe cale sa ii spun toate aceste lucruri, ma prabusesc jos la picioarele ei scotand un tipat plin de durere.
Impacientata se coboara la nivelul meu si ma cuprinde intr-o imbratisare calduroasa.O imbratisez si eu de parca ar fi pentru ultima oara. Caldura emanata de corpul ei pune stapanire si pe al meu, dar si pe mintea mea.Simt furnicaturi in stomac, iar pielea mi se face asemenea unui pui de gaina. Cata influenta poate avea aceasta fata asupra mea. In bratele ei ma simteam iubita si protejata. Este la fel ca Matt. Am aceleasi sentimente fata de ea la fel cum am si fata de el. Imi sunt cele mai dragi persoane din viata mea, si singurele pe care stiu ca pot conta. Chiar daca ne cunoastem de cateva ore, o simt ca pe o sora. Nu stiu ce a fost in mintea mea cand am spus toate acele lucruri ingrozitoare despre ea. Oricum, acum nu mai conteaza trecutul ci doar prezentul si viitorul.
Ma uit din nou in ochii ei si ii spun soptit un “Multumesc.”. imi zambeste cald si ma ajuta sa ma ridic. Imi pune mana dupa gatul ei, ajutandu-ma sa ajung in baie. Imi spune sa ma asez pe marginea cazii si fac asa cum imi zice. O vad ca se indreapta spre un dulapior suspendat de unde scoate o sticla de spirt si un pansament. Vine spre mine, nu inainte de a lua din cuier un prosop micut, de culoare roz deschis. Mi-l inamneaza si imi spune sa mi-l bag in gura, caci mai mult ca sigur voi zbiera de durere si nu vrea sa ramana surda de la varsta asta. Chicotesc si zambesc sincer, iar apoi ii spun ca nu e nevoie caci ma pot abtine. Inagana un “Mmm…bine” , iar apoi se aseaza langa mine deschizand sticla cu spirt. Umezeste cu ajutorul acestuia un tampon de vata ce se afla pe marginea cazii, si imi spune ca va incerca sa termine cat de repede poate. Ii zambesc din nou si ii spun ca poate incepe.
In cateva secunde simt cum imi arde pielea si simt ca mor. Chiar doare. Tin sa cred ca era mai bine daca acceptam prosopul, dar tac si inghit ca pana la urma nu e sfarsitul lumii. Bun, asta chiar ustura si devine foarte dureros. In momentul in care imi spune ca a terminat cu dezinfectatul imi arcuiesc spatele si ingan un “In sfarsit.”. Chicoteste foarte sigura pe ea, transmitandu-mi un “Ti-am zis sa iei prosopul”. Imi bandajeaza mana si imi spune ca e ora 17.15, iar in trei sferturi de ora cele cinci figuri vor fi aici.
Iesim din baie si ne indreptam spre dulapul in care se aflau “hainele extravagante”, asa cum le numea seful, dar nu inainte sa ii mai multumesc o data lui Tori pentru tot ce a facut.
Deschidem dulapul, iar eu raman putin inmarmurita la fel ca prietena mea. Aveam niste “haine”, care numai a haine nu semanau, pe care daca le imbracam oamenii ne-ar putea confunda cu prostituatele angajate aici, iar eu nu permiteam nimanui sa ma injoseasca in halul asta. Totusi, ii sunt datoare lui Don pentru ca ma lasa sa stau aici, si pana la urma nu cred ca voi muri daca stau imbracata asa cateva ore, cred. Le iau din dulap si la fel face si Tori.
Le asezam pe pat si incepem sa ne schimbam. Wow, fata asta chiar arata bine. Picioarele lungi ii scot in evidenta talia finuta, abdomenul plat, iar sanii ei sunt mari, dar nu exagerati, si rotunzi. Isi pune un sutien negru cu dantela ce ii evidentia bustul, iar apoi acele carpe numite “haine”. Ma hotarasc sa imi vad de treaba mea, caci poate ma va crede cine stie ce depravata lesbiana care mai are putin si o soarbe din priviri, iar asta e ultimul lucru pe care mi-as dori sa il creada despre mine.
Imi iau si eu tot un sutien negru, dar cu dantela alba, acea bluza rosie pana la buric cu un decolteu mai mult decat generos, fusta ce era cu o palma mai jos de fund, ciorapii din plasa si pantofii cu toc de cincisprezece centimetri.
Parul ni-l lasam pe spate, si ne punem o bentita micuta, de culoare rosie. Machiajul era compus dintr-un ruj rosu aprins, rimel si putin fard de pleoape alb. Eram gata. Daca ne-ar fi vazut cineva ar fi spus ca suntem surori gemene. Aveam aceeasi vestimentatie, acelasi machiaj si “coafurile” la fel. Ne uitam in oglinda cea mare si strambam din nas. Aratam ridicol. Chiar ne puteai numi prostituate. Eu pfunesc in semn de dezgust total, iar Tori mai avea putin si spargea oglinda, sau poate chiar si moaca sefului daca ar fi fost prezent. Sincer, nu o invinovatesc. Probabil se simtea la fel de injosita ca si mine. Ne uitam la ceas, iar acesta indica ora 17.40.
O iau de mana si iesim din camera in graba. Trebuia sa fim prezente in biroul sefului pentru a ne da indicatiile pentru ‘’cina’’ ce avea sa aiba loc. Ajungem in local cu chiu, cu vai, caci eu habar nu aveam sa merg pe pantofii astia imensi.Vedem toate fetele prezente, una mai agitata ca alta. In mijlocul localului se afla o masa, dichisita, foarte frumos aranjata. O fata de masa o imbraca, farfuriile negre luceau la fel ca si paharele de cristal. In mijlocul mesei se afla o vaza frumos pictata in care se odihneau sapte trandafiri. Trei erau albi, iar ceilalti patru erau rosii. Cat de importante puteau fi celebritatile astea anonime? Un zambet discret, dar in acelasi timp ironic imi apare in coltul gurii. Le salutam pe fete, acestea raspunzandu-ne cu zambete; unele sincere, altele false.
Don ne cheama pe mine si pe Tori in biroul lui, ne spune sa ne comportam frumos, sa fim elegante si gratioase. Cum am putea fi elegante si gratioase cand purtam hainele unor depravate? Omul asta chiar nu gandeste? Vom fi la fel de gratioase ca niste elefanti. Il aprobam, cu chiu, cu vai si parasim incaperea. Ne ducem la bar si incepem sa pregatim bauturile de pe lista ce ne-a fost inmanata cu cateva moment in urma. Prietena mea ma intreaba daca ma descurc, iar eu ii raspund afirmativ. La cat alcool am baut eu la viata mea, ar fi fost josnic sa nu ma pricep la prepararea unor amarate de cocktailuri.
Ceasul inconjurat de o rama visinie, din lemn masiv indica ora 18.00. Cele cinci figuri, pardon, vedete se pare ca sunt punctuale, caci exact in acel moment sosesc. Eu si Tori lasam balta pregatirea bauturilor, si ne ducem sa ii intampinam pentru ca astea ne sunt ordinele. Ii poftim la masa, tinandu-le companie pana va sosi seful. Toti erau tineri, varstele lor variand intre 22 si 24 de ani, iar managerul lor avea in jur de 30 de ani. Unul avea parul brunet, pe care il purta intr-o coama de cal. Daca nu mi-ar fi zis Tori lucrul asta puteam jura ca a bagat degetele in priza inainte sa vina aici. Din cate am inteles el era cel sociabil. Avea ochii ciocolatii, un piercing in spranceana si unul in limba, iar numele lui era Bill. Un altul avea parul destul de lung, saten si drept. El trebuia sa fie Georg, unul dintre afemeiati daca imi aduc bine aminte. Al treilea avea parul scurt, blond si moaca de ursulet panda, iar numele lui era Gustav. Ultimul, dar nu cel din urma trebuia sa fie Tom, afemeiatul suprem. Avea parul brunt prins in niste codite, care, trebuie sa recunosc, ii stau bine. Avea un piercing in buza. Dupa ce ii analizez pe toti din cap pana in picioare isi face aparitia si seful nostru.
-Puteti pleca, fetelor. Va spun eu cand sa aduceti mancarea.
Noi aprobam din cap si ne indreptam spre bar, continuand cu prepararea bauturilor. Cat efort trebuie sa fac eu pentru idiotii astia, ca altfel nu le pot spune. De cand ma stiu am urat persoanele celebre. Nu se gandesc decat la ele, la bani, la faima si atat. Din nou acelasi zambet plin de ironie isi face aparitia pe chipul meu. Tori il observa si inceteaza cu munca, isi pune mana pe umarul meu si ma intreaba ce am patit. Ii explic si ei motivul pentru care urasc sa fiu prezenta aici si surprinzator, ma intelege si are aceeasi parere ca si mine.
-Se pare ca Tom a pus deja ochii pe tine, imi spune ea si ma indeamna sa privesc spre locul in care se desfasoara cina.Acel tip, Tom, imi zambea pervers si dadea des din gene. In momentul asta trebuia sa fiu la picioarele lui, sau cum?
-Un idiot, ii spotesc eu prietenei mele, aceasta incepand sa chicoteasca, abtinandu-se sa nu pufneasca intr-un ras isteric.
Il vad pe Don cum ne face semn, iar noi ne indreptam spre masa cu tavile pline de preparatele sofisticate. Ii servim asa cum se cuvine, iar apoi mergem dupa vinul ce se potrivea perfect felului de mancare pe care il degustau in momentul acesta. Ii servim „elegant si gratios” aplecandu-ne usor peste masa pentru a turna bautura in pahare. In timp ce stateam aplecata ii priveam pe cei doi afemeiati cu coada ochiului si nu mare mi-a fost mirarea cand l-am vazut pe Tom holbandu-se in decolteul meu. Tipul asta ma scoate din sarite si nu si-ar dori sa ma vada nervoasa. Cand nervii imi cuprind corpul reactionez si mai rau decat am facut-o in urma cu o ora in camera, iar asta nu este un lucru bun, cel putin, nu pentru el. Imi dreg usor glasul transmitandu-i brunetului sa isi mute privirea, iar acesta intelege, imediat mutandu-si privirea in directia opusa. Nu puteam sa nu ii observ zambetul din coltul gurii, acelasi zambet pe care il avea si celalalt tip, Georg care ii admira corpul prietenei mele, ea reactionand la fel ca si mine.
Trec o ora, doua, trei, patru, iar baietii aia nu se mai misca de acolo. Intr-un final le servim si desertul, caruia ii ‘asortam’ o sampanie cu un gust dulceag. Sampania o servim in acelasi mod in care am servit vinul, iar privirile celor doi idioti nu intarzie sa isi faca aparitia in decolteurile noastre. Si cum asta nu ar fi fost suficient, Mister Tom imi atinge si fundul. Bun, asta vrea sa vada cat de repede ma aprind?
Dupa ce termin de turnat in pahare, asez sticla de sampanie pe masa. Ii iau mana lui Tom de pe fundul meu, discret, astfel incat sa nu se observe gestul meu, imi apropii buzele de urechea lui si ii soptesc incet si senzual:
-Singurul motiv pentru care acea sampanie nu se afla in capul tau este ca sunt nou-angajata aici, si nu am de gand sa imi pierd slujba, insa iti jur ca o sa mi-o platesti.
-Nu te supara, papusa. Milioane de fete si-ar dori sa fie in locul tau, tarfa mica. Imi spune el la fel de incet.
Simt cum nervii se afla in fiecare particica din corp, degetele mi se inclesteaza, iar sangele mi se urca in obraji. Rostesc un “Sa te ia dracu!” astfel incat sa ma auda doar el. Ii cer lui Don permisiunea de a ma retrage, iar acesta imi spune ca pot pleca, fara sa imi ceara vreo explicatie pentru retragerea mea ‘subita’. Cu pasi apasati parasesc localul cu Tori pe urmele mele.
Incep sa o iau la fuga, iar prietena mea face acelasi lucru. Nu ne oprim decat atunci cand vedem o banc ape care ne asezam. Nu spunem nimic, ci doar privim oceanul luminat ce se afla desupra noastra.
****************************
Portie dubla, poate chiar tripla caci nu am mai scris de mult timp, si nici nu voi mai scrie pentru o perioada. Sper ca v-a placut. Astept parerile si criticile. :*
EDIT: Capitol necorectat, deci e posibil sa gasiti greseli de tastare. Imi cer scuze pentru ele, dar imi e sila sa il corectez :">
_______________________________________
Ironia suprema a vietii este ca nimeni nu scapa de ea in viata. – Robert Heinlein
*Cititi regulamentul ! Daca aveti probleme ce tin de moderator dati-mi un PM si rezolv .Multumesc !*
|
|
).La capitolul gramatica o las pe Mada.
