 AYDA<New Member<
Postari: 4
|
|
Capitolul 1
A plecat din nou… Tot ce vad este ceata care s-a lasat peste campul din fata castelului meu… si o umbra estompata a unui barbat care disparea incetul cu incetul… Nu inteleg de ce nu-l pot ucide… El mi-a omorat familia, dar eu… eu nu reusesc sa ma ating de un singur fir de par de-al sau… pentru ca de fiecare data cand am ocazia de a-l omori.. ceva ma opreste. Nu sunt ca el… Nu as putea fi niciodata. Ar putea sa ma omoare fara sa clipeasca, in schimb eu de ce nu pot face asta? Ma opreste mereu ceva…Ceva ce este in pieptul si nu inceteaza sa bata cu putere atunci cand el imi vorbeste sau ma atinge.
Il urasc. Acest sentiment amagitor incerc sa mi-l imprim in minte si-n suflet, desi stiu ca ceea ce simt eu de fapt este exact contrariul. Acesta…este un sentiment pe care nu ar fi trebuit sa il am… Nu pentru el. Cel putin stiu ca nu va afla niciodata. Voi purta acest secret cu mine si voi muri cu el.
Aproape in fiecare zi vine sa isi petreaca o buna parte din timp cu mine. Habar nu are ca stiu ce i-a facut familiei mele si ca vreau sa-l distrug, desi nu pot.
Chiar si asa, nu inteleg de ce vine in castelul meu, din moment ce noi doi nici nu ar fi trebuit sa ne vorbim, ci sa luptam unul impotriva celuilalt. Dar avand in vedere ca eu sunt singura persoana pe care o cunoaste, pot sa zic ca il inteleg…
Amandoi suntem vampiri…De rase diferite, ce-i drept, dar chiar si asa, pot spune ca ne intelegem, desi rasele noastre sunt teoretic intr-un razboi continuu.
El este pe jumatate vampir. Mama sa a fost muscata de un vampir adevarat in timp ce aceasta il purta in pantec. Aspectul sau si unele puteri ale sale sunt ca ale unui vampir pur, la fel si setea de sange uman.
Eu…eu nu sunt nici vampir, nici jumatate vampir… Rasa mea nu se intalneste foarte des printre vampiri, insa exista. Tatal meu a fost pe jumatate vampir, iar mama a fost o persoana normala… De unde am rezultat eu, un vampir…sau mai mult om decat vampir. Tot ce am eu de la aceeste fiinte blestemate sunt acei canini cu care ma raneam la inceput. Setea de sange nu e foarte puternica, dar nici nu vreau sa-l beau de la oameni nevinovati, asa ca slujitorul, si totodata prietenul meu mi-a facut un ser cu care sa-mi pot stapani setea pentru o zi intreaga, astfel incat sa nu fiu nevoit sa atac oamenii.
In alta ordine de idei, mai bine intru in castel si urc in camera mea… am nevoie de putina odihna.
Urc scarile ce scartaie zgomotos sub greutatea corpului meu, si ma indrept spre camera, apoi ma asez pe patul meu moale, acoperit cu lenjerie rosie, oftand prelung.
-Gillan! strig eu numele slujitorului meu care nu intarzie sa apara.
-Spuneti, domnule, rosteste acesta plecandu-si capul, apoi privindu-ma.
-Raul e numele meu, stii bine … nu mai retin de cate ori ti-am cerut sa-mi spui asa, dar te incapatanezi mereu. Te rog doar sa-mi aduci tigarile de jos. Cred ca le-am uitat acolo.
Gillan se scuza si pleaca, iar eu ma intind pe pat,inchizand ochii, sperand sa adorm in curand.
***************
Imi deschid ochii cu greu, fiind deranjat de lumina puternica ce patrundea prin perdeaua alba. Ma ridic in capul oaselor, trecandu-mi mana prin par, cascand larg, iar pasii mei ma indreapta spre baie. Pornesc robinetul pentru apa rece, si imi clatesc chipul, privindu-ma in oglinda mare din fata mea. Ochii mei albastri sunt inca somnorosi, pleoapele parca vor sa mi se inchida, iar parul blond si ravasit imi cade usor peste frunte, ajungandu-mi pana aproape de ochi.
Ma intorc in camera mea, imi iau o tigare din pachetul de pe noptiera, apoi o aprind si ma sprijin de pervazul geamului, privind afara… Totul era atat de colorat si frumos… Ma bucur ca in ciuda faptului ca sunt vampir pot suporta lumina soarelui exact ca un om normal… iar acum am o vaga impresie ca o anumita persoana isi va face aparitia. Deoarece nici el nu arata slabiciuni fata de lumina naturala, se poate plimba liber ziua. Si chiar am dreptate, deoarece Gillan a venit deja sa imi spuna ca avem un musafir…
-Raul, ai… Insa nu l-am lasat sa continuie, deoarece stiam ce avea sa-mi spuna.
-Da, da… stiu. Spunei ca voi cobori imediat. Trebuie sa ma schimb.
-Dar zice ca vrea sa-ti spuna ceva si sa mergi acum…
-Orice ar fi poate sa astepte, acum te rog du-te si spune-i.
Gillan s-a scuzat apoi a pleaca, inchizand usa in urma sa. Imi dau hainele jos, asezandu-le pe un scaun, pentru a-mi lua altele din dulap. Tot ce reusesc sa pun pe mine sunt o pereche de boxeri, deoarece simt deja prezenta cuiva in spatele meu si ma intorc brusc.
Este el… Parul sau lung pana aproape de talie e de un negru intens ca pana corbului, avand ca de obicei doua suvite din bretonul sau lung prinse in spate.Urechiile sale nu sunt ca a unei persoane obisnuite, ci ascutie asemenea unui liliac… Ochii negri misteriosi, si scanteietori precum fulgerul, ma privesc, masurandu-ma din cap pana-n picioare, iar buzele senzuale ii sunt arcuite intr-un zambet neobisnuit…
-Damien…Ce s-a intamplat? I-am spus lui Gillan sa-ti comunice ca…
-Nu ma intereseaza ce i-ai zis lui. Am venit sa-ti spun ca oamenii din satul din apropiere iti fac reclama. In sensul ca vand turistilor bilete ca sa iti viziteze castelul.
-Poftim?! dar aici nu a mai trecut un om de… de foarte multi ani. Ca sa ajungi aici trebuie mai intai sa treci de padure… din care nu ai mari sanse sa scapi cu viata…
-Eu nu am de unde sa stiu, caci in doua secunde ies din padure, nici ca m-ar interesa de oameni, dar te-am avertizat.
Sunt ingrijorat, nu de faptul ca ceilalti stiu de castel, dar de faptul ca omeni pot muri in incercarea de a ajunge aici… Ma intreb cum s-a aflat…Ma sprijin de pervazul geamului privind in zare… brusc, vantul rece care imi strabate pielea, m-a facut sa-mi amintesc ca sunt aproape dezbracat. Mi-am imbratisat corpul, apoi simt mana lui Damien pe umarul meu, care inainta spre gat… Parca mi se taie respiratia. O atingere atat de blanda spre deosebire de persoana care o ofera…
-La ce te gandesti? ma intreaba el lipindu-si trupul de al meu…
-La nimic interesant, raspund eu prompt, indreptandu-ma spre dulap, luandu-mi de acolo o pereche de pantaloni albi pe care i-am imbracat de indata. Spaima care imi framanta mintea si corpul de fiecare data cand mainile lui ma ating ma face sa realizez cat de gresita este calea pe care mi-am dus sentimentele fata de Damien… Spun “spaima”, deoarece atunci cand ii simt atingerea, nu vreau decat sa fiu imbratisat de catre acele brate. Am impresia ca incet, incet imi pierd controlul…
Capitolul 2
Am coborat amandoi din camera mea, indreptandu-ne spre sufragerie. Damien se aseaza pe canapea, facandu-mi semn sa ma pun langa el, insa am decis ca este mai bine sa stau pe fotoliul din fata sa. Intre noi doi este o masuta din lemn pe care sunt asezate o scrumiera si doua pahare mici.
Gillan a venit cu o sticla de vin, turnand lichidul rosu in pahare, inmanandu-mi unul mie, iar celalalt oaspetelui nostru.
-Raul, ce s-a intamplat de nu te mai asezi langa mine in ultima vreme? Ma intreaba el cu glas serios. Insa eu nu pot sa-i raspund. Cum as putea sa-i spun ca atunci cand ma atinge simt cum iau foc, si ca inima imi bate atat de tare incat imi este frica sa nu o auda?
-Gandesti prea mult, Raul, imi spune el facandu-ma sa privesc in directia lui, insa nu mai este pe canapea… a disparut.. unde este?
-Damien?Unde…
Dar nu apuc sa termin ce am vrut sa spun, caci ii simt prezenta in spatele meu si ma ridic brusc… Nu ma intorc spre el deoarece nu vreau sa-i intalnesc privirea… Ii simt respiratia pe gatul meu si ma face sa inlemnesc. Vazandu-ma astfel, Damien ma prinde de talie, lipindu-si trupul de al meu… Ce sa fac? Simt deja cum pulsul imi creste rapid…
-Raul, crezi ca nu stiu?
La auzul acelor cuvinte am ingitit in sec… despre ce vorbeste?
-Ce…? intreb eu cu jumatate de glas.
-Ca stii despre faptul ca ti-am omorit familia… si ca vrei sa ma distrugi dar nu poti…
Acele cuvinte mi-ai facut inima sa bata si mai tare.. dar asta din cauza spaimei care mi-a cuprins intreg corpul… Stie oare si de sentimentele mele? Se joaca cu degetele in parul meu iar mana stanga imi desface doi nasturi de sus ai camasii albe, apoi se strecoara pe sub material atingandu-mi pieptul… Ce sa fac? Trupul meu ii raspunde la atingeri si tremura usor. Nu pot sa ma misc… Frica ma stapaneste, insa in acelasi timp ma opreste sa nu plec de langa el si placerea de a fi atins de acele maini blande…
-Raul… corpul tau nu minte. Spune-mi ce simti fata de mine?
Glasul al carui timbru ma atinge ca o surpriza niciodata traita pana acum, imi soptise aceste lucruri la ureche, si simt cum incep sa ametesc, insa incerc sa vorbesc.
-Eu… nu…nu pot. Eu…
-Ma placi… Am dreptate? Sau “a place” e prea putin spus?
Intr-adevar, sentimentul pe care il am eu nu e atat de nesemnificant, insa ce as putea sa-i raspund? Nu il pot mintii… Dar imi este frica sa-mi dezvalui adevaratele sentimente… Ce se va intampla apoi? Ce pierd? Ma intorc pentru a-i vedea chipul…Ochii negrii ma fixeaza cu privirea, dandu-mi fiori ce-mi strabat intreg trupul, dar chiar si asa imi fac curaj si ii vorbesc.
-Da. Ai dreptate, nu te pot minti, dar nu vad acum ce rezolvi daca stii, caci sentimentele nu mi se vor schimba.
-Nu ti-am cerut sa-ti schimbi sentimentele si nici nu o voi face. Mai bine sa-mi asum responsabilitatea, nu?
Ce a spus? Nu stiu daca am inteles bine, insa am ramas blocat… Chipul lui se apropie de al meu si simt cum obrajii incep sa-mi ia foc. Buzele imi sunt atinse de ale sale, si un val de caldura imi inunda intreg corpul. Imi deschise gura cu degetul mare si aratator, iar inainte sa imi dau seama, limba lui o cauta pe a mea… Picioarele incep sa-mi tremure si imi pierd echilibrul. Damien se lasa in jos deodata cu mine si ma sprijin de masuta dintre canapea si fotoliu, insa si mana imi cedeaza. Abia mai pot respira… acest sarut pasional inca nu se termina. Presiunea pe care o simt asupra buzelor mele este una incredibil de placuta, si parca nu mai vreau sa se tremine. Mana lui coboara pe corpul meu pana la acel punct sensibil unde ma atinge usor si mangaie, iar eu scap un scancet intretaiat. Vreau sa ma atinga mai mult… sa-l simt mai mult…
-Corpul tau raspunde foarte bine. Mai ales aici jos…Esti asa un pervers, Raul… De la un simplu sarut esti atat de excitat incat aproape explodezi.
-Ta…taci. E vina ta…
-Intr-adevar, este, dar trebuie sa plec, deoarece sangele uman ma asteapta… Pe alta data, Amor.
Spunandu-mi acestea, Damien se ridica, facandu-se nevazut inainte sa clipesc… Eu am ramas inca pe masuta din lemn, pe care m-am intins acoperindu-mi chipul cu ambele palme, gandindu-ma la el. Imi spusese “Amor”… In mitologia greaca el fiind zeul iubirii, o divinitate primordiala…semnificand atractia nascuta din Haos, fiu al Noptii si al Zilei… Atat imi amintesc din toate cartile citite, insa asta ce ar fi trebuit sa insemne? Este prima oara cand mi se adreseaza astfel… Ma ridic si eu de pe masa, indreptandu-ma spre birou. Deschid sertarul de jos, si scot de acolo o cutiuta in care imi tin serurile. O pun pe birou, deschizand-o si imi iau de acolo o eprubeta, inghit lichidul rosiatic si las eprubeta pe birou, insa din greseala dobor cutiuta de pe birou spargand tot ce se afla in ea.
-Raul, ce s-a intamplat? ma intreaba Gillan speriat.
-Blesteme! Am spart eprubetele… Ce ma fac, Gillan? il intreb eu disperat razemandu-ma de birou.
-Am nevoie de patru zile ca sa fac serul din nou… pana atunci cred ca ar trebui sa…
Nu l-am lasat sa continuie, deoarece stiam ca ma sfatuieste sa fac acelasi lucru ca Damien… adica sa beau sange uman, dar pot chiar daca asta ar insemna sa mor prin insetare. Ii spun acest lucru si lui Gillan, iar el da negativ din cap, privindu-ma cu o oarecare parere de rau, plecand apoi spre camera sa unde avea sa-mi pregateasca din nou serul.
Imi pare rau de faptul ca acum are de muncit cinci zice incontinuu din cauza mea… Urc in camera, trantindu-ma pe pat. Imi dau camasa jos aruncand-o pe unde apuc si imi inchid ochii dormind in cateva minute…
**************
Au trecut trei zile de cand nu am mai luat un ser si tot atatea de cand Damien nu a mai trecut pe la mine…
Ma simt atat de singur si sunt atat de slabit… Nici nu pot sa cobor din patul asta, din cauza lipsei serului. Cine stie cand va mai trece Damien pe aici… Imi este dor sa-i aud vocea si sa-l simt aproape de mine.
-Damien…
Ii pronunt numele in tacerea ca de mormant din camera, oftand apoi prelung…
- M-ai chemat? Vocea lui rasuna in incapere, insa nu il vad. Se apropie de mine, si se aseaza pe patul meu, luandu-mi mana si strangand-o usor.
-Damien?
-Cat de slabit esti. De mult ti-am spus ce trebuie sa faci ca sa traiesti, dar tu refuzi sa ma asculti.
Il privesc dar nu stiu ce ar trebui sa-i spun…Imi desface nasturii de la camasa, privindu-mi corpul, apoi ia de pe noptiera de langa patul meu un pahar pe care il sparge, de coltul de lemn, luand de pe jos unul din cioburile ascutite. Ma priveste pret de cateva secunde, si isi pune ciobul pe incheietura mainii drepte apasand atat incat sa patrunda prin piele, apoi trage de ciob, facand rana si mai mare. Sangele incepe sa-i curga din vene prelingandu-se pe mana.. Ce are de gand sa faca? Se apropie mai mult de mine, indepartandu-mi buzele cu mana stanga iar cealalta o pune deasupra lor lasand picaturile de sange sa-mi curga in gura. Simt dulceata lichidului rosu cum devine energie pura si ma face sa vreau mai mult… Damien ma prinde de brat si ma ridica in capul oaselor, in timp ce ma tine cu capul pe umarul lui… Inca nu am destula energie si ii pot mirosi sangele ce ii curge prin vene… Nu imi vine sa cred ca fac asta, dar ii dau la o parte suvitele de par ce ii stateau pe umar, ma apropiu de gatul sau si ii penetrez pielea cu caninii ascutiti savurandu-i sangele, care picatura cu picatura creeaza dependenta. Aud cum scapa un scancet de durere, dar nu ma respinge, ci imi da voie sa continui. Energia parca imi curge prin vene…Ma simt neobisnuit de bine… Nu stiam ca sangele unui jumatate vampir poate avea astfel de efecte. Imi desprind coltii de gatul lui, inghitind si ultima picatura din sangele sau care imi ramase pe limba…
-Ahhh! Ma simt atatat de bine… Damien… sangele tau e absolut delicios…
Totul se invarte cu mine, dar ma simt extraordinar… Parca m-a cuprins nebunia. Il prind pe Damien de gulerul camasii negre, urcandu-ma in bratele lui si trecandu-mi limba peste buzele sale voluptoase…
Capitolul 3
Damien ma intinde pe pat, sarutandu-ma pasional, mangaindu-mi abdomenul dezgolit, si urcand spre piept apoi incet se indreapta spre gat… Buzele sale le rasfata pe ale mele, iar mainile lui imi alinta corpul ce incepe sa se aprinda cu fiecare atingere care el mi-o ofera. Stiu ca nu e bine ceea ce fac, insa adrenalina din corpul meu cere tot mai mult iar eu parca nu pot sa ma opresc. E ceva mult mai puternic decat mine.. acea flacara ce arde in mine de atat de mult timp si acum in sfarsit pot sa o stapanesc cu ajutorul lui Damien… Imi saruta gatul, apoi coboara pe corpul meu trasand o linie umeda cu limba pana la abdomen, si trage de pantalonii mei albi aruncandu-i neglijnet pe podea. Se aseaza deasupra mea, atingandu-mi chipul cu palma dreapta si trecandu-si degetul mare peste buzele mele… Parca sunt hipnotizat, caci privirea mi se incetoseaza treptat si totul se invarte cu mine. Damien imi prinde obrajii in palme, sarutandu-mi bland buzele si pronuntandu-mi numele…Brusc imi revin in fire, intalnindu-i ochii negrii care imi dau fiori. Acum realizez ce se intampla…Il privesc pe Damien care tocmai si-a dat camasa jos, si incepe sa-si desfata si pantalonii. Ma sperii vazandu-i privirea hotarata, si trupul incepe sa-mi tremure…Incerc sa ma stapanesc, dar nu pot, caci corpul nu-mi asculta cerintele iar inima icepe si ea sa-si grabeasca bataile si ma balbai in timpul ce incerc sa vorbesc…
-Da…Damien… Uhh.. te … nu… Te rog…nu…
-Amor, nu te speria. Nu vreau sa te ranesc… dar acum m-ai adus pana aici si nu ma pot opri, imi spune el aplecandu-se asupra mea, sarutandu-mi fruntea. Chiar si cu acele cuvinte blande nu ma convinge si incerc sa scap, insa ma prinde de brat si ma intoarce cu spatele spre el, soptindu-mi la ureche:
-Ti-am spus ca nu vreau sa te ranesc… Te rog nu ma obliga sa fac ceva ce as putea regreta…
-Dar…
-Doar da-mi voie sa iti demonstrez ca si eu pot avea sentimente…
Nu-mi vine sa cred.. dar am cazut prada acelor cuvinte… si ma las condus de mainile lui Damien, care incepe sa imi mangaie pieptul… Nu-mi pot stapani emotiile, iar corpul meu tot nu ma asculta, raspunzand la orice atingere a lui. Simt deja cum incep sa ma incalzesc, cum pulsul imi creste cu fiecare secunda ce trece, iar trupul sa ma sfideze. Scap un geamat cand ma atinge in acea zona sensibila, insa jenat de sunetul rusinos pe care l-am auzit venind din partea mea, imi astup gura cu mana drepta, si imi las capul pe perna, pentru ca simt cum imi pierd puterea din intreg corpul… Buzele lui Damien imi ating spatele, urcand cu limba pe coloana mea pana la gat, unde se opreste si imi sopteste in tacerea ce s-a lasat in camera:
-Spune-mi, Amor… spune-mi daca vrei asta, si o sa contiunui, sau daca vrei o sa ma opresc si sa nu o sa ma mai vezi niciodata…
Cum? Cum as putea sa-i spun “Nu” cand el imi vorbeste pe tonul acela care imi da fiori pe sira spinarii…? Cum sa-l resping cand il doresc mai mult decat orice pe lumea asta? Acum o saptamana nici nu as fi putut visa la asa ceva, dar imposibilul pentru mine a devenit posibil fara vointa mea…
Simt respiratia calda a lui Damien pe gatul meu si imi pierd sirul gandurilor… Cu mana sa dreapta ma prinde de barbie ridicandu-mi chipul si presandu-mi buza de jos cu doua degete, pe care le pune apoi in gura mea atingandu-mi limba. Ma musca de lobul urechii, rostindu-mi in soapta numele, retragandu-si apoi mana care o coboara pe corpul meu, intrebandu-ma din nou daca doresc sa se opreasca, iar eu cu vocea tremuranda ii raspund:
-Vreau… vreau sa continui, si sa ma atingi asa cum niciodata nu ai facut-o nici in visele mele cele mai depravate…
I-am spus, dar acum nu-mi vine sa cred ca vorbele acelea mi-au iesit mie pe gura… Imi intorc chipul spre el, dorind sa-mi simt buzele atinse de ale sale, iar pofta imi este stapanita de indata ce dulceata buzelor lui le cuprind pe ale mele intr-un sarut patimas, care se temina prin muscarea buzei mele. Scap un scancet , insa durerea dispare repede, iar sangele ce mi se prelinge pana pe barbie se face disparut atunci cand limba lui Damien trece peste el savurand fiecare picatura.
Din buzunarul pantalonilor pe care ii da jos, scoate o mica sticluta de plastic… Nu imi dau seama ce este, insa ii desface capacul, turnandu-si lichidul transparent in palma, apoi indreptandu-si mana spre partea de jos a corpului meu…
Gura mea scapa un alt sunet injositor atunci cand ii simt degetele apasandu-ma in partea din spate, patrunzand lent in mine, apoi spunandu-mi sa imi relaxez corpul, insa asa ceva mi se pare imposibil… Nu pot sa ma relaxez nici cand nu imi face nimic si doar imi vorbeste, mai ales intr-un moment ca acesta…
Simt cum sunt prins de incheietura maini si tras inspre Damien. Ma strange in brate, si imi saruta buzele, prinzandu-ma apoi de barbie, incercand sa ma priveasca in ochi, insa eu imi feresc jenat privirea, si simt cum obrajii mi se incalzesc mai tare dupa ce ii aud intrebarea…
-Esti emotionat, Amor?
Nu ii raspund , insa cu siguranta si-a dat seama din cauza corpului meu care tremura incontrolabil in bratele sale… Dorind sa-i evit privirea, ii acaparez buzele calde intr-un sarut tandru, si imi pun bratele in jurul gatului sau, plimbandu-mi degetele prin parul negru… Nu stiu ce ar trebui sa fac, insa imi lipesc trupul de al lui Damien continuand sa-i sarut buzele…
Parca imi aud bataile inimii si incerc sa ma calmez, insa da indata ce rup sarutul ii aud vocea al carui timbru imi aduce si mai mari emotii…
-Amor, va fi bine…
Stiu… stiu ca va fi, pentru ca il cred pe cuvant. Acest sentiment pretios pe care il port nu imi permite sa ma indoiesc de cuvintele sau actiunile sale… E ceva cu mult mai puternic si desi timp de atatia ani incerc sa-l alung, nu am reusit decat sa il fac sa evolueze din atractie in dragoste pura…
-Damien… grabeste-te, ii spun eu aproape soptind.
Doar atat a asteptat ,caci mainile sale ma indeamna sa ma ridic… Genunchii mei sunt de o parte si de alta a soldurilor sale, iar degetele mele inca se plimba prin parul lui catifelat… Frica ma cuprinde incet, insa corpul meu parca reactioneaza inaintea mintii. Ma las lent in jos, si simt apoi cum Damien intra incetul cu incetul in mine, insa percep durerea inca de la inceput si nu cred ca pot sa continui… Incerc sa ignor durerea ce se intensifica rapid si scap cateva scancete. Simt cum trupul incepe sa-mi transpire pe masura ce inaintez, iar respiratia imi devine din ce in ce mai grea. Gandurile mi se sterg pe rand, si incep sa ma pierd…
Pe de-o parte sunt fericit de parca as putea chiar muri, dar pe de alta parte, stiu ca Damien nu tine la mine in felul in care tin eu. Probabil face asta pentru a-si satisface poftele trupesti… nu cred ca stie ce inseamna ceea ce port eu in suflet.
Atingerea lui este mai blanda decat o soapta, iar sarutarile sale sunt fierbinti si intense… As putea sa ma topesc doar auzindu-l rostindu-mi numele cu voce inceata…
**************
Timpul a trecut atat de repede, insa eu sunt extenuat… Vazandu-l pe Damien stand in capul oaselor, ma ridic si eu incercand sa imi feresc privirea de a sa.
-Damien, stiu ca sentimentele tale nu sunt asemanatoare cu ale mele, dar vreau macar sa ma intelegi… ca ceea ce simt eu pentru tine este foarte puternic, si oricat am incercat, nu am reusit sa mi te scot din minte si suflet…O sa inteleg daca intr-o zi vei inceta sa mai treci pe la mine…
Damien incepe sa rada cu pofta si nu inteleg de ce, dar il privesc mirat, asteptand sa se opreasca.
- Amor… Tu chiar crezi ca as fi facut asa ceva cu o persoana pe care nu o plac macar putin? Gandeste-te bine.. deoarece ma cunosti. Sentimentele mele pentru tine depasesc cu mult propria-mi putere. “A place” este deja ceva nesimnificativ fata de ceea ce simt eu…
Cuvintele pe care tocmai le-am auzit chiar au fost rostite de el? Cred ca visez… Imi este frica sa nu ma trezesc…
Ii aud vocea pronuntandu-mi numele, iar mana lui dreapta imi atinge chipul, apoi buzele sale se unesc cu ale mele intr-un sarut tandru, din pacate mult prea scurt pentru a-mi satisface pofta arzatoare, asa ca il prind usor de par, dandu-i de inteles ca nu a fost de-ajuns. El zambeste si isi apropie chipul de al meu, insa brusc, Gillan intra pe usa camerei, cu serurile mele. Insa, vazandu-ne atat de apropiati si dezbracati in pat, socat fiind, aproape scapa cutiuta cu eprubete, insa reuseste sa o prinda inainte de contactul cu solul.
Jenat, imi acopar fata cu cearceaful, lasandu-mi doar ochii sa mi se vada, si il privesc pe Gillan… Oare ce va spune? Insa spre surprinderea mea, el incepe sa rada…
-Chiar ma intrebam cand aveti de gand sa va dezvaluiti sentimentele, spune el inca chicotind.
-Ce?! strig eu tresarind, privindu-l cu mirare.
-Stii, chiar si eu credeam ca Damien habar nu are ce inseamna cuvantul “dragoste”, dar felul in care te priveste si cum zambeste cand tu nu il vezi, te face sa stai mult pe ganduri… spuse el punandu-si mainile in san.
Il privesc pe Damien, insa am fost oarecum socat, vazandu-i obrajii inrositi. Nu stiam ca are si o astfel de latura… ei bine, se pare ca multe imi sunt straine si-mi trec prin fata, iar eu nu le observ. Adevarul este ca numai acum incep sa il cunosc cu adevarat…
|
|
